Poliția Suceava: Șofer agresiv în trafic, amendat pentru oprire neregulamentară, dar și pentru provocare de scandal


Intră acum și în grupul de

Poliția Județeană Suceava a anunțat, luni, că în urma aparției în spațiul public, vineri, a unor imagini care surprind un șofer agresiv pe raza municipiului Suceava, deși nu au fost înregistrate sesizări, plângeri sau apeluri 112, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Suceava s-au autosesizat și au efectuat verificări pentru stabilirea situației de fapt.

Astfel, potrivit anchetei, s-a stabilit că un bărbat de 43 ani din comuna Ipotesti a condus autoturismul pe strada Ana Ipatescu din Suceava, a oprit în zona unei treceri de pietoni pentru a facilita coborârea din autoturism a unei persoane, moment în care a stârnit indignarea unui alt șofer din cauza faptului că a îngreunat traficul auto.

Ulterior, șoferul de 43 ani a poziționat mașina obstrucționând ambele benzi ale sensului de mers și a avut un schimb de replici cu celalalt șofer.

Bărbatul de 43 de ani a fost sancționat contravențional conform legislației rutiere cu amendă de 580 lei pentru oprire neregulamentară și conducere agresivă și, de asemenea, a fost sancționat contravențional și conform Legii 61/1991 privind ordinea publica pentru provocare de scandal, mai arată sursa citată.

De asemenea, polițiștii rutieri au dispus reținerea permisului de conducere pentru 30 zile.


Intră acum și în grupul de