Beat si fara permis a accidentat doi pietoni si a fugit in padure


Intră acum și în grupul de

Din cauza vitezei, un tânăr beat şi fără permis de conducere a derapat şi a lovit doi pietoni ce se aflau pe marginea drumului judeţean ce străbate comuna suceveană Comăneşti. Astfel, pe DJ 178, pe raza comunei Comăneşti, B. Toader, în vârstă de 19 ani, din comuna Botoşana, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neadaptării vitezei la carosabilul alunecos, a intrat în derapaj şi a acroşat pe S. Petru, de 57 ani şi S. Constantin, de 47 ani, ambii din localitate, care se aflau pe acostamentul din dreapta, în calitate de pietoni.

După impact conducătorul auto B. Toader a fugit în pădurea de la marginea satului şi a revenit pe parcursul cercetărilor, motivând că la locul accidentului s-au adunat mai multe persoane de la care a primit ameninţări.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,82 mg/l în aerul expirat şi a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Poliţiştii au verificat în baza de date şi au constata că acesta nu are permis de conducere. Tânărul s-a ales cu dosar penal.


Intră acum și în grupul de