Intră acum și în grupul de
Un tânăr a ajuns la spital cu dublă fractură de mandibulă, după ce un amic de pahar l-a lovit cu picioarele în zona feţei. Agenţii Postului de Poliţie Zvoriştea au fost sesizaţi telefonic despre faptul că, în faţa unui bar din Zvoriştea a avut loc un scandal în care au fost implicaţi B. Tudor, de 32 ani din comuna Vlădeni, judeţul Botoşani şi D. Ilie , de 22 ani, localnic, cel din urmă fiind transportat cu ambulanţa la spital.
Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, inspector principal Gabriel Panţiru din verificările efectuate a rezultat că D. Ilie a consumat băuturi alcoolice joi, împreună cu P. Cornel şi B. Tudor, în satul Buda, la locuinţa lui P. Cornel, până în jurul orei 15.30, apoi D. Ilie a plecat împreună cu B. Tudor spre satul Zvoriştea, pe DJ 291A, iar aceştia s-au luat la bătaie, lovindu-se reciproc.
Apoi B. Tudor s-a urcat în autoturismul proprietate, la care avea un şofer plătit, oprindu-se în satul Zvoriştea, la un bar. Imediat D. Ilie a luat o maşină de ocazie şi a venit în satul Zvoriştea, intrând şi el în acelaşi bar.
În jurul orelor 16.30, cei doi au ieşit din bar, iar pe DN 29A, D. Ilie l-a lovit pe B. Tudor, după care acesta a ripostat, aplicându-i o lovitură în faţă, primul căzând jos, iar cel de-al doilea a continuat să-l lovească cu picioarele în zona feţei, celălalt rămânând apoi la pământ.
La faţa locului a sosit o ambulanţă care l-a transportat pe D. Ilie la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a stabilit diagnosticul: „fractură dublă de mandibulă” fiind transferat la spital în municipiul Iaşi.
Cercetările sunt continuate pentru vătămare corporală.
Intră acum și în grupul de