Intră acum și în grupul de
Crucea Roșie Suceava a anunțat, vineri, că își continuă misiunea de a ajuta persoanele vulnerabile din județul Suceava.
Astfel, aproximativ 1.800 kg de alimente au fost distribuite de voluntarii Crucii Roșii unui număr de 250 de familii din zonele Suceava, Gura Humorului, Dolhasca, Rădăuți și Vatra Dornei.
Ajutorul a constat în ulei, făină, conserve de carne de vită și porc, iar valoarea acestor bunuri a fost de 15.400 lei.
De asemenea, Crucea Roșie Suceava a susținut și familiile de ucrainieni care s-au refugiat din calea războiului în județul Suceava.
În acest sens, 180 de familii ( aproximativ 350 persoane, adulți și copii) au beneficiat de pachete alimentare constând în ulei, orez, conserve, paste făinoase, biscuiți, dar și produse de igienă, valoarea acestor produse fiind de 9.700 lei.
„Mulțumim tuturor voluntarilor care ne sunt alături în acțiunile pe care Crucea Roșie Suceava le desfășoară, precum și sponsorilor care susțin activitățile Crucii Roșii”, a declarat Corneliu Dediu, directorul Crucii Roșii Suceava.
El a menționat că cei care doresc să sprijine aceste acțiuni o pot face în contul Crucii Roșii Suceava , deschis la BCR, IBAN: RO60RNCB0244020411980001.
Intră acum și în grupul de