Pasagera in stare grava, dupa ce masina in care se afla s-a izbit intr-un gard


Intră acum și în grupul de

O câmpulungeancă a fost internată la spital în stare gravă, după ce maşina în care se afla ca pasageră s-a izbit într-un gard. Duminică, la ora 15.20, în municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe strada Calea Transilvaniei nr. 243, H. Virgil, în vârstă de 38 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Maşina a pătruns pe sensul opus, după care a părăsit carosabilul şi s-a izbit în gardul imobilului 241.

În urma impactului, pasagera din dreapta faţă, respectiv H. Elena, în vârstă de 44 ani, din aceeaşi localitate a fost grav rănită.

Conducătorul auto folosea centura de siguranţă, a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.


Intră acum și în grupul de