Gheorghe Flutur, de pe șantierul drumului județean modernizat la Izvoarele Sucevei: Județul Suceava se dezvoltă și pe tronsoane de drum care fac legătura cu Ucraina


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a inspectat, marți, la Izvoarele Sucevei șantierul de pe drumul județean 175.

„Suntem bucuroși că avansează lucrările de modernizare a tronsonului de drum care face legătura cu frontiera cu Ucraina”, a spus Flutur.

El a precizat că este vorba de un tronson de drum de 3,1 km finanțat printr-un program transfrontalier.

Președintele Flutur a arătat că pe acest traseu sunt construite un pod și șapte podețe, iar termenul de finalizare a lucrărilor este finalul acestui an.

El a subliniat că se urmărește, practic, ca legătura de la Câmpulung Moldovenesc la Izvoarele Sucevei și spre frontieră, de circa 50 de kilometri să fie modernizată și asfaltată, precizân că același lucru, tot pe program transfrontalier, se face și în partea ucraineană spre Șipotele Sucevei, localitatea natală a lui Ciprian Porumbescu

Potrivit lui Flutur aceste investiții au o importanță strategică pentru că se dorește să se facă legătura cu Zeletin care este la 15 km de frontieră, cu Putila și mai departe cu Ivano Frankivsk.

Președintele CJ Suceava a mai anunțat că sunt deja proceduri de licitație pentru modernizarea drumului de pe Valea Brodinei care face legătura cu Izvoarele Sucevei și că zilele acestea se aprobă și ultimul tronson de drum spre Ulma, spre celălalt punct de frontieră, în așa fel încât legătura dintre Ucraina și județul Suceava pe aceste tronsoane de drum să fie asfaltate.

„Județul Suceava se dezvoltă și pe tronsoane de drum care fac legătura cu Ucraina. Sunt investiții strategice care sunt convins că vor duce la dezvoltarea turismului în zonă, la dezvoltarea economică așteptată de populația din această zonă de multă vreme”, a concluzionat Gheorghe Flutur.


Intră acum și în grupul de