Incendiu la Siret, de la o tigaie uitata pe aragaz


Intră acum și în grupul de

Bucătăria unui apartament din oraşul Siret a fost distrusă sâmbătă seară, într-un incendiu, din cauza proprietarei ce a uitat o tigaie pe aragaz. Un incendiul a fost anunţat prin apelul 112, la ora 19:22, într-un bloc de apartamente de pe Aleea Rarău, din oraşul Siret, astfel că Garda de intervenţie Siret a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea acestuia.

Când militarii au ajuns la faţa locului, ardea mobilierul din interiorul bucătăriei, existând posibilitatea de propagare la întreaga locuinţă şi apartamentele învecinate.

Flăcările au fost stinse complet la ora 20.05, în limitele găsite. A ars mobilierul din bucătărie, degradându-se aragazul, hota, frigiderul, pereţii şi tavanul încăperii.

Potrivit pompierilor sireteni, incendiul a izbucnit din cauza flăcării provenită de la o tigaie uitată pe aragazul pornit şi lăsat nesupravegheat.

Aceştia au salvat restul apartamentului proprietarei şi locuinţele învecinate.


Intră acum și în grupul de