Intră acum și în grupul de
Liderul Alianței Sindicatelor din Învățământ (ASI) Suceava, Giani Leonte, a transmis colegilor din sindicat, după ultimele oferte făcute de Guvern că greva generală continuă și că e nevoie acum ca membrii sindicali să strângă rândurile, să fie uniți și fermi.
Astfel, într-un mesaj către colegii sindicali, Giani Leonte arată că din partea Guvernului s-a transmis că se acceptă creșterea salarială de 25% de la data de 1 iunie; 1500 lei anual pentru personalul didactic de predare și auxiliar până în 2027, în luna octombrie; 500 de lei anual pentru personalul nedidactic, pana în 2027 și 50% prima tranșă din noua grilă de salarizare, de la data de 1 ianuarie 2024.
„Este noaptea minții!! Practic, Guvernul ne cere în această seară să spunem că suntem de acord cu noua propunere pentru a redacta ordonanța cu pricina. Și de data aceasta Guvernul ne tratează cu lipsă de respect și cu șiretenie, punând presiune pe lideri să dăm un răspuns rapid și să renunțăm la grevă”, a arătat liderul sindical sucevean,
El susține că în aceste condiții trebuie ca sindicaliștii să rămână prudenți și foarte raționali.
„Singurul fapt îmbucurător în acest comunicat al Guvernului este rapiditatea cu care au fost dispuși să mai pluseze dupa marșul de ieri. Este semnul clar că greva generală trebuie să continue pentru că guvernanții simt presiunea examenelor și a opiniei publice. Este momentul să adunăm rândurile, să fim uniți și fermi! Greva Generală continuă acum mai mult ca oricând! NOI NU CEDĂM! SUCEAVA ÎNDRĂZNEȘTE ÎN CONTINUARE! Împreună putem face diferența! Să rămânem uniți și să încurajăm SOLIDARITATEA! Mai uniți ca niciodată!”, a transmis președintele ASI Suceava, Giani Leonte.
Intră acum și în grupul de