Avertizări cod portocaliu și cod galben de vreme severă pentru județul Suceava până luni dimineața


Intră acum și în grupul de

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică, două avertizări de vreme severă pentru județul Suceava.

Potrivit ANM, județul Suceava este sub avertizare cod portocaliu, duminică, între orele 12:00-21:00.

Astfel, în județele Sălaj, Cluj, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Suceava, Neamț și Harghita și zona de munte a județelor Maramureș, Bihor, Alba, Bistrița-Năsăud, Mureș și Bacău vor fi averse torențiale. Local cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

Meteorologii au emis și un cod galben pentru județul Suceava valabil de duminică de la ora 23:00 până luni la ora 6:00.

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a Moldovei. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină, intensificări de scurtă durată ale vântului și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.


Intră acum și în grupul de