Rafalele de vant au provocat avarii la reteaua de energie electrica in sase localitati din judet


Intră acum și în grupul de

Intensificările de vânt din ultimele zile au provocat mai multe avarii la reţelele de electricitate din judeţul Suceava, fiind afectată alimentarea cu energiei electrică în special în zonele Siret, Rădăuţi, Ilişeşti, Liteni şi Vereşti. Echipele de intervenţie ale E.ON Moldova Distribuţie au fost suplimentate şi au intervenit pentru remedierea avariilor. Deşi condiţiile meteo au fost dificile iar accesul echipelor şi a utilajelor în unele zone îngreunat, duminică, alimentarea cu energie electrică a fost reluată în majoritatea zonelor afectate.

„Echipele noastre depun eforturi în continuare pentru remedierea avariilor care au afectat localitatea Dorneşti, reluarea alimentării cu energie electrică fiind preconizată în cursul zilei2 a precizat Sorin Munteanu de la Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice E.ON România.

Acesta mai subliniază că E.ON Moldova Distribuţie îi asigură pe consumatorii afectaţi că a mobilizat toate resursele pentru remedierea avariilor si reluarea alimentării cu energie electrică în cel mai scurt timp posibil.


Intră acum și în grupul de