Intră acum și în grupul de
Un tânăr ce îşi împingea maşina ce s-a defectat a ajuns la spital în stare gravă după ce o autoutilitară nu a respectat distanţa laterală şi a lovit autoturismul. Totul s-a întâmplat sâmbătă, la ora 18.08, pe drumul naţional DN 2, la intrare în municipiul Suceava, unde B. Cristian, în vârstă de 25 ani, localnic, în timp ce conducea autoutilitara, a intrat în coliziune laterală cu un autoturism care fiind defect era împins de către conducătorul acestuia C. Ion, de 19 ani, din comuna Şcheia, prin portiera stânga faţă ce era deschisă.
Potrivit polţiştilor veniţi la faţa locului, coliziunea s-a produs ca urmare a nerespectării distanţei laterale în mers, cât şi a faptului că sectorul de drum nu este iluminat, iar autoturismul defect nu avea sistemul de iluminare în funcţiune.
Şoferul C. Ion a fost rănit grav în urma coliziunii.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în ambele cazuri, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Intră acum și în grupul de