Șase echipe de mici fotbaliști din județele Suceava și Botoșani au participat la Cupa Iorgu Vârnav Liteanu organizată la Hanul Mărioarei din Liteni


Intră acum și în grupul de

Șase echipe din două județe sau întrecut de la egal la egal în a doua ediție a Cupei Iorgu Vârnav Liteanu.

Micuții fotbaliști au avut  ocazia, sâmbătă, 10 iunie, să se dueleze de la egal la egal pe terenul unuia dintre cele mai frumoase domenii din județ: Hanul Mărioarei din Liteni.

Fotbaliștii născuți în 2016  – 2018 de la ACS Luceafărul Bucovina Suceava, ACS Dream Team Suceava, CSO Viitorul Darabani, CSO Viitorul Liteni, FC Start Suceava și AFC Junior Botoșani!

Competiția a fost structurată în două grupe.

Astfel, în grupa A au fost ACS Luceafărul Bucovina Suceava, ACS Dream Team Suceava și CSO Viitorul Darabani, iar în grupa B CSO Viitorul Liteni, FC Start Suceava și AFC Junior Botoșani.

La finalul competiției copiii au primit premii, medalii, diplome de participare și cupe.


Intră acum și în grupul de