Ion Lungu despre ratarea promovării clubului Foresta: Am condus campionatul și ne-am înecat ca țiganul la mal.


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că Foresta Suceava, clubul de liga a treia cu cea mai mare finanțare, a ratat o șansă imensă la Piatra Neamț de a promova în Liga a doua.

„Din păcate, Foresta a ratat o șansă imensă. Păcat! Am condus campionatul și ne-am înecat ca țiganul la mal. Momentul psihologic al meciului a fost în minutul 45 când s-a ratat acel penalty”, a spus Ion Lungu care a respins speculațiile că nu s-a dorit „de sus” promovarea în Liga a doua.

El a arătat că problemele cu acționariatul clubului le cunoaște și că o eventuală promovare în Liga a doua venea și cu alți sponsori.

„Problemele cu acționarii le știu, le cunosc, dar prea multe nu pot să fac. Tocmai de asta când am fost în vestiar la discuții cu jucătorii le-am spus să promovăm pentru că avem o șansă reală să rezolvăm și celelalte probleme pentru când ești în Liga a doua vin și sponsorii lângă tine. Fiind în Liga a doua ai vizibilitate mult mai mare, se transmit meciurile la televizor, mergi la meciuri în jumătate din țară. Și acesta era un argument ca să atragem niște sponsori lângă echipă. Din păcate, nu s-a întâmplat acest lucru”, a spus primarul.

El a reamintit că problemele cu datoriile au început din 2017, când a lansat o campanie de strângere de fonduri pentru club să-și achite datoriile de 300.000 de lei către Fisc și nu putea primi finanțare de la bugetul local dacă nu le achita.

„De acolo a început totul. Au venit acei cetățeni din Republica Moldova și au plătit acei bani la Fisc și automat au devenit acționarii echipei”, a declarat Lungu.

Primarul a subliniat că municipalitatea suceveană asigură în baza legii finanțare pentru clubul de fotbal și că în baza unui contract încheiat cu președintele clubului, Gabriel Clim, Primăria a alocat 1,75 milioane de lei în 2022 și 900.000 de lei în 2023.

„Noi ne-am făcut datoria. Era musai să promovăm”, a spus Lungu care a menționat că în contractul de finanțare criteriul de performanță este promovarea în Liga a doua, dar nu sunt prevăzute sancțiuni.

Primarul a mai arătat că municipalitatea va continua să finanțeze clubul de fotbal pentru că altfel riscă să se desființeze și că un municipiu reședință de județ ar trebui să aibă o echipă măcar în Liga a treia.


Intră acum și în grupul de