Intră acum și în grupul de
Un accident rutier grav soldat cu o victimă decedată a avut loc, marți seara, la Frătăuții Vechi.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, maior Alin Găleată, un autoturism a ieșit de pe șosea și a părăsit partea carosabilă, ajungând într-o zonă adiacentă.
La scurt timp după producerea accidentului, pompierii militari au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială specializată în descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajul ambulanței SMURD a constatat că victima, un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, prezenta leziuni incompatibile cu viața și se afla în afara autoturismului.
Poliția a fost alertată imediat și a trimis la fața locului echipaje pentru a investiga cauza și împrejurările în care s-a produs tragicul accident.
Intră acum și în grupul de