Minibursă a locurilor de muncă la Hotel Bradul din Vatra Dornei: Se caută 46 de angajați pentru posturi de cameristă, bucătar, ospătar, ajutor ospătar, lucrător bucătărie, îngrijitor spații hoteliere


Intră acum și în grupul de

AJOFM Suceava a anunțat că organizează joi, 22 iunie 2023, la sala de conferințe a Hotelului Bradul din Vatra Dornei, începând cu ora 10, Minibursa locurilor de muncă la cererea angajatorului Dorna Turism SA.

Minibursa  este deschisă tuturor persoanelor care au calificare sau doresc să se angajeze în meserii din domeniul ospitalității: cameristă, bucătar, ospătar, ajutor ospătar, lucrător bucătărie, îngrijitor spații hoteliere. Angajatorul oferă 46 de locuri vacante în aceste meserii, cazare și masă gratuite.    

Absolvenții din promoția acestui an, care se înregistrează în evidența AJOFM Suceava și se angajează la bursă, beneficiază de prima de inserție de 1794 lei.

Participanții la bursă, care nu realizează venituri peste 598 lei, pot opta pentru înscriere la un curs gratuit în meserii căutate pe piața muncii. 

„Perspectivele de dezvoltare a sectorului HORECA din această zonă a condus la o cerere consistentă de forță  de muncă calificată și necalificată, fiind pregătiți să răspundem prin măsurile active de stimulare a angajării persoanele din evidență, prin cursurile de formare profesională și primele de relocare pentru cei care au disponibilitatea de a-și schimba domiciliul în scopul angajării”, arată AJOFM Suceava.


Intră acum și în grupul de