Amenzi crescute, dar și noi fapte sancționate pentru încălcarea normelor de bună conviețuire în municipiul Suceava


Intră acum și în grupul de

Consiliul Local Suceava urmează să aprobe în ședința de la sfârșitul lunii iunie o nouă hotărâre care va aduce modificări în ceea ce privește sancționarea încălcării normelor de bună conviețuire, ordinea și liniștea publică, transportul public de călători, gospodărirea orașului și protecția mediului precum și comercializarea produselor și serviciilor de piață în municipiul Suceava.

Directorul Poliției Locale Suceava, Ovidiu Doroftei, care a propus noile prevederi, a explicat că s-a pornit în prinicipal de la protecția mediului și că s-a ajuns la îmbunătățirea actelor normative emise anterior.

„Am plecat de la nevoia de a avea niște instrumente mai convingătoare, sancțiunile să-i determine pe oameni să evite să greșească”, a spus Ovidiu Doroftei care a menționat că a fost crescut cuantumul amenzilor care sunt acum cuprinse între 500 și 2500 de lei.

El a arătat că noul proiect a fost realizat ca urmare a experienței proprii, dar și urmărind și împărtășind experiența și a altor poliții locale din țară.

Potrivit lui Ovidiu Doroftei, sancțiunile pentru contravenții legate de protecția mediului sunt mari, iar în domeniul disciplinei în construcții abaterile sunt aspru sancționate.

A fost, totodată, introdus un capitol nou privind stabilirea de sancțiuni pentru cei care încalcă prevederile regulamentului de folosire a ștrandului.


Intră acum și în grupul de