Un candidat sucevean eliminat din Bacalaureat pentru tentativă de fraudă. La proba de limba și literatura română s-au prezentat 98 la sută dintre candidații înscriși


Intră acum și în grupul de

ISJ Suceava a anunțat, luni, că la prima probă a examenului de Bacalaureat s-a înregistrat o tentativă de fraudă, iar un candidat de la centrul de examen de la Gura Humorului a fost eliminat.

Potrivit sursei citate, la prima probă scrisă a Examenului Național de Bacalaureat din sesiunea iunie-iulie 2023, respectiv la proba de Limba și literatura română, au fost prezenți 4815 candidați (98 % din totalul de 4909 candidați înscriși la probă). Proba s-a desfășurat luni în 16 centre de examen. 

Pentru tentativă de fraudă a fost eliminat un candidat în Centrul de examen Colegiul ”Alexandru cel Bun” Gura Humorului. Acesta nu va mai avea dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului de Bacalaureat.

Conform procedurii cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor, au fost aprobate 24 solicitări de desfășurare a examenului în condiții speciale.

Astfel, au permisiunea de a avea în sala de examen dispozitive pentru măsurarea glicemiei pentru 5 candidați, dintre care 4 beneficiază și de mărirea timpului de lucru cu maximum 2 ore, iar unul de mărirea timpului de lucru cu 1 oră.

Un candidat are permisiunea să susțină proba în prezența unui însoțitor în sală separată și utilizarea unui sistem de recompensă tangibil sau vizual.

Pentru doi candidați se asigură subiectele în scriere obișnuită și cu caractere mărite, aceștia beneficiind și de mărirea timpului de lucru cu maximum 2 ore.

Pentru alți doi candidați s-a aprobat redactarea subiectelor prin dictare de către candidat către unul din profesorii asistenți, care beneficiază și de mărirea timpului de lucru cu maximum 2 ore, iar asigurarea unui interpret mimico-gestual a fost aprobată pentru 8 candidați, care beneficiază și de prelungirea timpului de lucru cu maximum 2 ore.

Totodată, pentru șase candidați s-a aprobat prelungirea timpului de lucru cu maximum 2 ore.

Următoarele probe ale Bacalaureatului se vor desfășura conform următorului calendar:

•             marți, 27 iunie – proba obligatorie a profilului

•             miercuri, 28 iunie – proba la alegere a profilului și a specializării

•             joi, 29 iunie – proba la Limba și literatura maternă.


Intră acum și în grupul de