Intră acum și în grupul de
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a mulțumit, miercuri, numărului mare de suceveni care au participat la Zilele Sucevei.
El a spus că potrivit estimărilor, la manifestările din oraș au participat aproximativ 100.000 de persoane.
„Este o cifră oficială confirmată de jandarmi. În perioada 22-25 iunie la evenimentele organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților împreună cu Primăria Suceava au fost prezente 40.000 de persoane”, a arătat primarul.
El a mai spus că zeci de mii de persoane au participat și la spectacolele din cele trei zile.
Primarul a spus că foarte multe persoane care au participat la manifestările de la Iulius Mall.
„Sâmbătă, duminică, au fost perioade când nu puteai să bagi un ac la Iulius Mall”, a arătat primarul.
Lungu a spus că, la fel, foarte multe persoane au participat la spectacolele din zona centrală a orașului.
El a subliniat că aleea cu rulote din care se vindeau diverse produse în zona centrală a fost civilizată și că nu a mai fost fum ca în alte dăți.
„Cred că am făcut un lucru civilizat cu acele rulote. Nu a mai fost fum, au fost produse, chiar bune spun eu”, a arătat Lungu.
Primarul a concluzionat că a fost un record de participare la aceste evenimente.
„Estimăm că 100.000 de persoane au participat la evenimentele legate de Zilele Sucevei. Este un record și ne arată faptul că suntem pe drumul cel bun în ceea ce privește strategia de turism”, a concluzionat Ion Lungu.
Intră acum și în grupul de