Despagubiri de 2,2 milioane de lei pentru refugiatii din Basarabia, Bucovina de Nord si Tinutul Herta


Intră acum și în grupul de

Despăgubiri în valoare de 2,2 milioane de lei vor fi acordate familiilor ale căror bunuri au rămas în Basarabia, nordul Bucovinei sau Ţinutul Herţa, a anunţat vineri Prefectura Suceava, prin intermediul unui comunicat de presă semnat de purtătorul de cuvânt al instituţiei, Monica Tătar.

Potrivit sursei citate, Comisia judeţeană pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 privind compensaţiile cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria şi a Legii nr. 290/2003, privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, s-au analizat un număr de 32 de dosare depuse în baza legilor speciale.

Astfel, din cererile depuse în baza Legii nr. 290/2003, pentru un număr de 13 dosare s-au aprobat rapoartele de evaluare întocmite de experţi, în cuantum total de 2.010.550,07 lei, rezultatul analizei urmând a fi materializat printr-o hotărâre care va fi comunicată beneficiarilor legii speciale, după redactare şi semnare.

Alte 13 dosare, la propunerea evaluatorilor, au fost respinse, iar în urma analizării documentelor depuse în susţinerea cererilor, precum şi a referatelor întocmite de către secretariatul tehnic, un dosar a fost aprobat, urmând a fi înaintat comisiei de evaluatori.

În cazul a trei dosare pentru care s-au emis hotărâri de către comisia judeţeană, motivat de cererile beneficiarilor legii speciale, însoţite de documente justificative sau de hotărâri judecătoreşti, s-a dispus modificarea hotărârilor comisiei judeţene, în sensul rectificării sau înlocuirii unor nume aparţinând moştenitorilor titularilor cererilor.

În ceea ce priveşte două cereri depuse în baza Legii nr. 9/1998 au fost analizate documente precum şi Deciziilor de invalidare ale Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, şi s-a hotărât respingerea unui dosar şi reanalizarea evaluării în celălalt caz, cu respectarea dispoziţiilor consemnate în adresa A.N.R.P., se menţionează în comunicat.

La Prefectura Suceava au fost depuse 2.044 de notificări în baza Legii 290/2003 pentru acordarea de despăgubiri sau compensaţii pentru bunurile deposedate abuziv, ca urmare a părăsirii forţate a Basarabiei, nordului Bucovinei sau Ţinutului Herţa.

Legea 290/2003 prevede acordarea de despăgubiri sau compensaţii persoanelor ale căror bunuri au fost sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947.

Legea 9 din 8 ianuarie 1998 prevede acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria.


Intră acum și în grupul de