Sportivul dornean Alexandru Prâsneac, Campion Naţional U18 la proba de 800 de metri


Intră acum și în grupul de

Sportivul dornean Alexandru Prâsneac a câștigat proba de 800 de metri la Campionatul Național de Atletism U 18 care s-a desfăşurat la Bucureşti în perioada 1-2 iulie.

Sportivul Alexandru Prâsneac cu dublă legitimare CSM Dorna Vatra Dornei și CSM Bucuresti a obţinut o medalie de aur în proba de 800 metri cu timpul de 1.53.65.

Antrenorul Cristian Prâsneac la CSM Dorna Vatra-Dornei/CSM București a declarat că până la startul competiției sportivul a efectuat un stagiu de pregătire la Piatra Arsă cantonament oferit de COSR și că a participat la acest concurs urmând ca apoi să participe la Festivalul Olimpic al Tineretului European de la Maribor /Slovenia din perioada 23-30 Iulie 2023.

„Am făcut pregătire normală. Nu am pregătit Campionatul Național specific, iar la finalul competiției a câștigat  bine meritat titlul de campion național. Cred că și după timpul obținut putem face o figură frumoasă la Festivalul Olimpic al Tineretului European”, a spus Prâsneac.

El a mulțumit Comitetului Olimpic și Sportiv  Român, CSM Dorna Vatra-Dornei,CSM București ,Apa Bucovina și Mol România


Intră acum și în grupul de