IPS Calinic își asumă deciziile de sancționare a unor preoți chiar dacă va fi acționat în judecată: Sunt trei ani de când le atrag atenția asupra respectării celor care le intră în atribuții


Intră acum și în grupul de

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a fost asaltat cu întrebări legate de sancționarea unor preoți pentru nerespectarea programului liturgic impus și a spus că își menține deciziile chiar dacă este amenințat cu acționarea în judecată.

sursa foto: Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților

„De ce sunt puse parohiile mici fără venituri sau cu venituri minuscule în aceeași balanță cu parohiile mari? În contextul impunerii rugăciunii zilnice la biserică, cine asigură o navetă de câteva zeci de km pentru preoții care nu sunt din localitate și care nu au nici casă parohială? (…) De ce preoții care nu au avut nicio abatere până la momentul actual au fost puși să aleagă între suspendare sau schimbarea parohiei și nu au avut parte de un avertisment sau o mustrare scrisă? Ei nu au dreptul să fie tratați cu duhul blândeții atunci când greșesc? Cu ce sunt mai presus cei care au afișat un program pe care nu l-au respectat față de cei care au pus un program decent de care s-au și ținut?”, a fost întrebat IPS Calinic.

Ierahul a arătat că răspunsul se găsește „în jurământul de la hirotonia întru preot și în conștiința fiecărui slujitor”, restul fiind sunt simple discuții.

Situația preoților sancționați a fost abordată și de un sucevean cu pregătire juridică și care a arătat Arhiepiscopului că a constatat că preoții sunt singura categorie profesională din România care, în cazul unor decizii injuste, nu se bucură de nicio protecție.

„Cu adevărat, neștiute sunt căile Domnului. Dar, la Suceava, neștiute sunt căile Înaltpreasfințitului Calinic. Este destul de interesant, că un om ca Înaltpreasfinția Sa, absolvent al Facultății de Drept (după cum arată biografia oficială) a uitat de principiul „legii mai favorabile”. Nu s-a auzit de nicio dojană arhierească pentru preoții suceveni (pentru că poate mulți dintre ei au lipsit de la orele de drept canonic și nu își cunosc măcar nici minimele drepturi pentru cazurile în care au călcat „strâmb”). Nu s-a respectat aplicarea logică și progresivă a sancțiunilor, Înaltpreasfințitul Calinic nebăgând în seamă nicio circumstanță atenuantă. Inclusiv articolul 28 din Regulament confirmă că pentru abaterile pastoral-liturgice clericii „se sancționează cu dojană arhierească (avertisment scris) sau cu mutare disciplinară, în caz de neîndreptare”. Chiar și articolul 34 din respectivul Regulament întărește că pentru abaterile administrative (neascultare) se începe cu sancțiunea cea mai mică (avertisment scris), urcând progresiv până la cea mai mare (caterisirea). Ar fi bine de cunoscut numele apărătorilor bisericești la nivel de protopopiat și eparhie (de supus atenției publice și opinia lor cu privire la aceste decizii) pentru ca preoții atinși de asemenea vicii de procedură să știe cui să se adreseze. Cred că publicul cunoaște că inclusiv un arhiereu poate fi tras la răspundere pentru abaterile sale de Sinodul Mitropolitan și cel al Bisericii Ortodoxe Române”, a arătat juristul.

IPS Calinic i-a răspuns că își asumă aceste decizii și că de trei ani atenționează preoții să respecte programul de rugăciune care intră în atribuții pentru cele opt ore pe zi pentru care sunt plătiți cu salariu.

„Stimate domnule, studiile dumneavoastră juridice nu vă dau dreptul să încurajați nerespectarea unui program de rugăciune, care intră în atribuțiile preoților în cele opt ore pentru care primesc salariu. Cât despre avertismente, sunt trei ani de când le atrag atenția asupra respectării celor care le intră în atribuții; au fost avertismente verbale, pentru a le păstra „cazierele” curate. Dar, dacă intenționează vreun preot să intenteze proces pentru că nu a respectat programul slujbelor, sau că a lăsat cimitirul ori incinta bisericii să arate ca o junglă, și dorește să vă angajeze ca avocat, vă doresc mult succes!”, a răspuns ierarhul.

Un alt credincios i-a atras atenția Arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților că dacă în cazul preoților care nu respectă programul liturgic aceștia riscă sancțiuni, ce se întâmplă cu preoții care fumează și dansează la nunți, sau percep tarife de înmormântare.

„Dacă doar pentru atât un preot este suspendat, atunci cu acei preoți care dansează pe la nunți și umblă cu țigara în gură și percep taxe de înmormântare etc. ce faceți? Că de aceștia sunt mulți, ori nu-i vedeți?”, a întrebat credinciosul.

IPS Calinic a răspuns că preoții care au fost reclamați că ar impune taxe pe servicii, și s-a confirmat acest lucru în urma verificărilor, au fost avertizați, iar în ceea ce privește preoții despre care petentul afirmă că fumează ori dansează, a arătat că nu fac aceste lucruri în prezența sa și pentru că e o problemă de duhovnicie, o lasă pe seama duhovnicului fiecărui preot.


Intră acum și în grupul de