Intră acum și în grupul de
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a informat, marți, că au fost înregistrate 2166 de contestații depuse de către candidații suceveni nemulțumiți de notele obținute la probele scrise ale examenului de Bacalaureat.
Sursa citată precizează că din totalul celor 2166 de contestații, cele mai multe, 879, sunt la limba română, alte 331 sunt la Biologie, 318 la matematică, 300 la logică, argumentare și comunicare, 141 la istorie, 113 la geografie, 34 la informatică, 19 la fizică, 14 la sociologie și 12 la psihologie, 3 la chimie și câte o contestație la filosofie și economie.
Afișarea rezultatelor finale este programată în data de 7 iulie (în centrele de examen și online).
Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții, cumulativ:
- recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
- susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
- obținerea mediei 6 (minimum) la probele scrise.
Reamintim că în județul Suceava, rata cumulată de promovare (înainte de contestații) este de 75,12%. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 79,23%, iar pentru promoțiile anterioare – 28,29%.
Intră acum și în grupul de