FOTO//Puternic incendiu la Paltinu. Un copil de 15 ani a suferit un atac de panică


Intră acum și în grupul de

Un incendiu puternic izbucnit într-o gospodărie din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, a pus în alertă pompierii militari ai Detașamentului Câmpulung Moldovenesc.

Potrivit plutonier major Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, intervenția a fost realizată de către echipele de pompierii militari, în colaborare cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU), care au sosit la locul incidentului cu 5 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.

La momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta deja în mod generalizat la anexele gospodărești, cu riscul de propagare la casa de locuit. Cu toate acestea, datorită intervenției rapide și coordonate a pompierilor, focul a fost localizat și se lucrează în prezent pentru a-l lichida complet.

În urma incendiului, un minor în vârstă de 15 ani a suferit un atac de panică. Echipajul de intervenție al SMURD B2 a acordat asistență medicală imediată și l-a monitorizat pe minor pentru a-i asigura starea de sănătate. Cu toate acestea, după examinarea atentă, minorul a refuzat transportul la spital.


Intră acum și în grupul de