Falsi comisari ai Protectiei Consumatorilor


Intră acum și în grupul de

Conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava a anunţat că trei operatori economici, comercianţi de îmbrăcăminte second hand, au sesizat că luni, doi bărbaţi s-au prezentat în control spunând că sunt de la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, deşi acest lucru nu este adevărat. „Au făcut presiuni asupra comercianţilor ameninţându-i cu amenzi foarte mari, în situaţia în care “nu cad la înţelegere”. În momentul în care reprezentantul operatorului economic le solicită să completeze Registrul unic de Control aceştia plecau grăbiţi. Din păcate, nici unul dintre agenţii economici nu a anunţat organele abilitate în timp util”, a declarat comisarul şef al CJPC Suceava, Elena Oanea.

Aceasta a precizat că, din descrierile făcute de operatorii economici „vizitaţi” cele două persoane de sex masculin au vârsta de 28-30 ani, unul fiind blon, tuns scurt, iar al doilea brunet, ras în cap şi erau îmbrăcaţi în haine albastru-bleumarin, cu costume, cămaşă albă şi cravată.

„Atragem atenţia operatorilor economici ca atunci când se întâlnesc cu astfel de situaţii să anunţe imediat poliţia. Trebuie să se ştie că persoanele abilitate să efectueze controale, respectiv comisarii pentru protecţia consumatorilor, nu aplică amenzi care să fie achitate în numerar, comisarilor. Acestea se achită la trezoreria pe raza căreia se află sediul social al operatorului economic. Sfătuim agenţii economici să verifice legitimaţiile comisarilor. Aceştia trebuie să ştie că organele de control abilitate solicită şi completează Registrul unic de control”, a subliniat Elena Oanea.


Intră acum și în grupul de