Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni și comisarii de mediu au descoperit, luni, o exploatare de agregate minerale ilegală în apropierea unei stații de sortare din Liteni a unei firme.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că exploatarea se află la o distanță de aproximativ 500 de metri față de stația de sortare a companiei și la doar 215 metri de cursul râului Suceava, lângă iazul cunoscut sub numele de „Balta Speranței”. Aceasta are o formă dreptunghiulară, cu o lungime de 61 de metri și o lățime de aproximativ 20 de metri, iar adâncimea medie variază între 0,5 și 1,6 metri. Se estimează că a fost exploatat un volum de 981,08 metri cubi de nisip și pietriș.
În zona dintre iazul menționat și exploatarea identificată, există un drum de exploatare cu o suprafață de 292 de metri pătrați, creat special pentru activitățile de extragere a agregatelor minerale de pe terasă.
La momentul verificărilor, nu se efectuau lucrări de exploatare și nici nu s-au identificat utilaje specifice în zonă. Cu toate acestea, au fost observate urme recente de excavare, sugerând că extracția de agregate minerale a avut loc în mod ilegal în această zonă.
În urma investigațiilor, s-a constatat că autorii acestor activități miniere ilegale nu au deținut permis sau licență de exploatare emisă de A.N.R.M. (Agenția Națională pentru Resurse Minerale). Ca urmare, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „exercitarea de activități miniere fără permis sau licență, cu excepția cazurilor prevăzute la articolul 29 din Legea 85/2008”, faptă prevăzută și pedepsită de articolul 57 alineatul 2 din Legea 85/2003 privind Legea minelor.
În acest caz se continuă investigațiile pentru identificarea și tragerea la răspundere a celor implicați în această activitate ilegală de exploatare a agregatelor minerale.
Intră acum și în grupul de