Baut la volan si cu pistoalele la indemana


Intră acum și în grupul de

La un control în trafic, poliţiştii au avut surpriza să constate că un şofer, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, avea în maşină două pistoale. Astfel, o patrulă din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit în trafic, pe strada Calea Unirii, din municipiul Suceava, a unui autoturism condus de O. Doru, în vârstă de 36 ani. din comuna Drăgoieşti, care fiind testat cu aparatul etilotest rezultatul a fost 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Potrivit IPJ Suceava, la controlul autoturismului s-au găsit două pistoale pentru care bărbatul are permis port-armă şi care au fost ridicate de poliţiştii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

Poliţiştii spun că bărbatul a încălcat prevederile legale privind regimul armelor şi muniţiilor întrucât avea asupra sa armele în timp ce se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Acesta s-a ales cu o amendă şi i s-a suspendat dreptul de a conduce pe 90 zile.


Intră acum și în grupul de