Intră acum și în grupul de
Problemele financiare cu care se confruntă locuitorii judeţului Suceava îi determină pe aceştia să nu mai fie la fel de deschişi la pungă chiar şi când este vorba de biserică.
Dacă până acum unităţile de cult din municipiul reşedinţă de judeţ nu s-au confruntat cu probleme privind asigurarea cheltuielilor de funcţionare, anul acesta au ajuns pe adresa municipalităţii mai multe cereri de sprijin financiar.
Astfel, în şedinţa de joi a Consiliului Local va fi supusă aprobării alocarea în acest an a sumei de 500.000 de lei pentru lăcaşurile de cult sucevene.
Conform declaraţiilor făcute de edilul şef al oraşului Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă, banii vor fi distribuiţi către 18 biserici pentru continuarea lucrărilor începute şi acoperirea costurilor pentru derularea activităţii.
“Sumele nu sunt mari, dar în primul rând vom da bani bisericilor Sf. Vineri şi Trei Ierarhi cu care primăria derulează un program de asistenţă socială şi altor unităţi de cult care au solicitat bani pentru cheltuieli de funcţionare. Se vede faptul că datorită crizei oamenii nu mai dau bani la biserici şi trebuie să fim conştienţi că Primăria trebuie să le ajute”, a adăugat Lungu.
Intră acum și în grupul de