Ministrul care a lansat programul turistic „Bucovina de Aur”, Dan Matei Agathon, a trecut la cele veșnice. ANAT transmite că regretă dispariția unui om care s-a dovedit a fi, în timp, un vizionar care a pus interesul industriei turismului din România pe primul loc


Intră acum și în grupul de

Dan Matei Agathon, fost ministru al Turismului în două guvernări, a trecut, joi, 20 iulie 2023, la cele veșnice la vârsta de 73 de ani.

Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) a transmis că regretă dispariția unui om care s-a dovedit a fi, în timp, un vizionar care a pus interesul industriei turismului din România pe primul loc, dedicându-și eforturile pentru a rezolva problemele sectorului și a-l promova la nivel internațional.

Potrivit ANAT, Dan Matei Agathon a ocupat funcția de ministru al Turismului de două ori, în perioada 1992 – 1996 și apoi din 2000 până în 2003, fiind și cel mai longeviv ministru al Turismului din țara noastră (7 ani).

„Cu pasiunea sa pentru turism, Dan Matei Agathon a reușit să obțină o realizare deosebită în cariera sa – a fost numit vicepreședinte al Organizației Mondiale a Turismului (OMT), o distincție în premieră pentru o țară a Europei Răsăritene la acea vreme. Acest lucru a demonstrat viziunea și expertiza sa în domeniul turismului, care au fost recunoscute și apreciate pe plan internațional”, arată sursa citată.

Totodată, se menționează că în nici 3 ani de de mandat (2000 – 2003) s-a finalizat privatizarea în turism, prin metoda ”licitației cu strigare”, s-a relansat brandul turistic România iar participările la târgurile internaționale au fost gratuite.

„Au fost lansate programe de dezvoltare turistică precum ”Superschi în Carpați” – cu Domeniul Schiabil Predeal Azuga, din care s-au realizat extinderea pârtiei din Predeal și instalația de zăpadă artificială, ”Croaziere pe Dunăre”, ”Bucovina de Aur” sau ”România, Țara Vinurilor”. De asemenea, a fost lansat programul de promovare ”Litoralul pentru toți”, care funcționează și astăzi. Toate aceste programe, care continuă și în prezent, sub o formă sau alta, au ridicat vizibil potențialul regiunilor și produselor promovate”, se mai precizează în comunicat.

Mai mult ANAT arată că Dan Matei Agathon a fost recunoscut pentru abilitățile sale remarcabile de comunicare și marketing. A avut o relație deschisă și constructivă cu mass-media și a transmis cu pasiune frumusețea și potențialul turistic al României în cadrul târgurilor internaționale, standurile României fiind la acea vreme foarte dinamice, cu artiști, spectacole, artizani și alți invitați speciali.

„În aceste momente de durere, Asociația Națională a Agențiilor de Turism își exprimă sincerele condoleanțe familiei îndurerate și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat pe Dan Matei Agathon. Am pierdut un lider excepțional și un susținător devotat al industriei turismului din România. Amintirea sa va rămâne vie și va continua să ne inspire în continuare”, se mai precizează în comunicatul ANAT.


Intră acum și în grupul de