Titularizare 2023 Suceava: 146 de contestații depuse de candidați, cele mai multe la limba și literatura română pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii


Intră acum și în grupul de

Un număr de 146 de candidați la examenul de titularizare din județul Suceava au contestat notele primite în urma probei scrise.

Potrivit ISJ Suceava, cele mai multe contestații, 21, au fost la proba Limba și literatura română, pedagogia preșcolară și metodica desfășurării activităților instructiv-educative în grădinița de copii, 19 la proba Limba și literatura română și matematică, elemente de pedagogie școlară, metodica predării limbii și literaturii romane / comunicării în limba română și metodica predării matematicii / matematicii și explorării mediului în învățământul primar și câte 14 la educație fizică și sport și matematică.

La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, desfășurată miercuri, 12 iulie, în 3 centre de examen, s-au prezentat 793 candidați, dintre care 738 cu lucrări predate și 54 retrași din motive personale sau medicale. 124 candidați au fost absenți.

Înainte de înregistrarea și soluționarea contestațiilor, procentul notelor peste 5 (cinci) obținute de candidații care au susținut proba scrisă este de 79,13 %. Note peste 7 (șapte) au obținut 46,75% dintre candidați.


Intră acum și în grupul de