Intră acum și în grupul de
Un incendiu a afectat, vineri, o suprafață de circa 300 de mp dintr-o gospodărie din Milișăuți.
Potrivit plutonier Radu Gabriel din cadrul ISU Suceava, în incendiu au ars garajul și podul casei pe o suprafață totală de aproximativ 300 de metri pătrați.
Din interiorul garajului au ars un tractor, utilaje agricole și s-au degradat bunuri din interiorul unei camere frigorifice, corp comun cu garajul.
El a menționat că potrivit anchetei, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică, respectiv un scurtcircuit produs la tractorul din interiorul garajului.
Totodată, el a menționat că un tânăr de 15 ani care a suferit arsuri la mâini a fost monitorizat de echipajul SMURD aflat la fața locului și că după monitorizare, minorul în vârstă de 15 ani a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
La fața locului au intervenit pompierii militari și civili cu șase autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2.
Intră acum și în grupul de