Magazin din Marginea, facut scrum


Intră acum și în grupul de

Un magazin din localitatea suceveană Marginea a ars aproape în totalitate cu tot ce era în interior. Incendiul a fost anunţat miercuri, la ora 10:21, la faţa locului deplasându-se grupa operativă a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, condusă de inspectorul şef, colonelul Ion Burlui, şi Detaşamentul de pompieri Rădăuţi, împreună cu Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Marginea cu două autospeciale.

La sosirea echipajelor, ardea violent clădirea magazinului mixt, construită din lemn şi acoperită cu şindrilă, existând posibilitatea de propagare la gospodăria proprietarei şi la o locuinţă învecinată.

Focul a fost lichidat la ora 11.20, dar a ars magazinul mixt, pe o suprafaţă de 30 metri pătraţi, produse alimentare şi nealimentare, trei frigidere, o ladă frigorifică, un televizor şi documente.

De asemenea, s-au degradat aproximativ doi metri pătraţi din peretele casei proprietarei şi tâmplăria PVC de la două geamuri ale locuinţei învecinate.

Incendiul a izbucnit prin efect termic al curentului electric, din cauza unor aparate electrocasnice lăsate sub tensiune.


Intră acum și în grupul de