Intră acum și în grupul de
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a prezentat, luni, în plenul Consiliului Județean Suceava o situație a investițiilor în drumuri județene arătând că sunt în derulare 18 proiecte cu o valoare de 110 milioane de euro.
În ceea ce privește drumul axial Suceava-Iași președintele Flutur a arătat că se fac lucrări în special în ceea ce privește podurile și podețele și în casetări, lucrări care nu sunt foarte vizibile, dar că sunt foarte importante, și a menționat că s-a și început turnarea primului strat de asfalt pe unele porțiuni.
„Noi zilnic avem monitorizări și discuții cu firma constructoare”, a spus Flutur.
El a spus că în județul Suceava sunt în prezent 18 proiecte de lucrări de drumuri județene în lucru, unele finalizate, unele în evaluare și contractare cu o valoare de 110 milioane de euro.
„Bugetul Consiliului Județean Suceava este de aproape 200 de milioane de euro, iar 110 milioane de euro merg pe drumuri județene”, a spus Flutur.
El a menționat că în ceea ce privește volumul lucrărilor în județ, sunt în acest an 170 de kilometri de drumuri județene în modernizare.
„Foarte multe lucrări sunt pe poduri. Știți bine că au fost în țară probleme cu podurile. Județul Suceava este un județ care are mai probleme pe poduri. Numai pe ruta Frasin-Holda acum avem proiectul gestionat de Consiliul Județean cu 26 de poduri care se refac numai pe acest drum”, a arătat președintele Flutur.
El a mai declarat că a fost inclus pe noul Program Operațional Regional podul Cornu Luncii-Mălini, este o construcție la care se lucrează la proiectare, la care se adaugă multe poduri numai pe ruta Măliniului.
„Dacă ar fi fost să cheltuim bani doar din TVA-ul pe drumuri dat de Guvern ar fi fost 29 de milioane de lei care înseamnă 6 milioane de euro. (…) E un județ greu, un județ cu foarte multe lucrări, (…)dar mi-aș dori să găsim finanțare și pe alte tronsoane care nu sunt modernizate”, a mai declarat Flutur.
El a precizat că sunt multe trasee de drumuri județene pe care se lucrează și și-a exprimat încrederea că firmele vor respecta contractele și nu vor avea probleme cu forța de muncă
Intră acum și în grupul de