Intră acum și în grupul de
Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni au reuşit să prindă doi minori ce au spart un dispensar şi un cabinet cosmetic de unde au furat bani şi mai multe bunuri. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, suspecţii sunt minorii L. F., de 17 ani şi B. L., de 13 ani, ambii din localitate, care în noaptea de luni spre marţi, au pătruns prin efracţie într-un dispensar din municipiu şi au sustras două telefoane mobile în valoare de 150 lei, iar dintr-un salon de cosmetică au sustras suma de 200 lei şi o cameră video în valoare de 800 lei.
Bani sustraşi au fost cheltuiţi de minori într-o sală de jocuri, iar bunurile, respectiv camera video şi telefoanele au fost recuperate şi restituite.
Minorul L.F. a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi urmează a fi prezentat Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă. Acesta se află în arestul I.P.J. Suceava.
Intră acum și în grupul de