Autospecială de poliție nouă livrată IPJ Suceava, implicată într-un grav accident în județul Vrancea


Intră acum și în grupul de

O autospecială de poliție nouă BMW care fusese alocată IPJ Suceava a fost implicată, luni, într-un grav accident rutier produs în județul Vrancea.

Autospeciala condusă de un polițist sucevean care o aducea de la București la Suceava a fost lovită de o mașină care a pătruns de pe un drum secundar.

În urma accidentului, o femeie de 52 de ani a murit la Spitalul Municipal Adjud, iar o altă persoană a fost transportată la spital.

Potrivit IPJ Vrancea, o autospecială din cadrul IPJ Suceava care se deplasa pe Drumul Național 2- E 85, din direcția București către Suceava, la intersecția cu DN 11 A (în afara municipiului Adjud, la intersecția cu DN11A, la km 233+800 )a fost acroșată de un alt autovehicul care ar fi pătruns de pe un drum secundar.

Sursa foto: monitoruldevrancea.ro

Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ ) Vrancea a precizat că la ora 13:34 Dispeceratul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ ) Vrancea a primit o solicitare pentru a interveni în cazul unui accident rutier produs pe DN2-E 85 intrare în Adjud , două autoturisme implicate două victime încarcerate.

La solicitare s-au deplasat două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ ) Vrancea tip B 2 cu asistent și echipajul de descarcerare SMURD.La accidentul rutier s-au identificat două victime, una sex feminin în vârstă de 52 ani inconștientă cu politraumatism prin accident rutier preluată și transportată la Spitalul Municipal Adjud la Centrul de Primiri Urgențe(CPU) unde medicul de gardă a constatat decesul. A doua victimă 54 ani ,sex masculin, șofer cu politraumatism prin accident rutier preluat și transportat la Spitalul Adjud la Centrul de Primiri Urgențe  CPU de unde a fost solicitat transferul la Spitalul Județean Focșani la Unitatea de Primiri Urgențe cu echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ ) Vrancea de urgență tip C2 cu medic.


Intră acum și în grupul de