Intră acum și în grupul de
Grupul de lucru local pentru implementarea misiunii „100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere al impactului asupra climei până în anul 2030” din cadrul programului Horizon Europe a elaborat un draft al Contractului Climatic, care conține și fișele de proiect identificate, a anunțat, miercuri, primarul Ion Lungu.
El a spus că în cadrul discuțiilor, au fost propuse și prezentate domeniile de intervenție care vor fi abordate în cadrul grupurilor tematice de lucru. Acestea includ: Mobilitate Urbană, Eficiență Energetică, Energie Regenerabilă, Iluminat Public, Managementul Deșeurilor, Managementul Apei, Regenerare Urbană, Cetățeni Inteligenți și Guvernare Deschisă.
Primarul Sucevei a subliniat că municipalitatea are pregătit un portofoliu de 40 de Fișe de Proiect în domeniile menționate, considerate esențiale pentru implementarea Climate City Contract. Prin aceste proiecte, se urmărește transformarea Sucevei într-un oraș modern, inteligent și prietenos cu mediul înconjurător.
De asemenea, oficialii municipali au evidențiat importanța colaborării cu Universitatea Suceava în cadrul Grupului de lucru, acordând o mențiune specială pentru prorectorul Mihai Dimian pentru contribuția sa la această activitate.
Obiectivul municipalității Suceava este de a semna contractul cu Comisia Europeană în această toamnă, astfel încât să poată demara rapid implementarea proiectelor menite să conducă orașul spre un viitor sustenabil și prietenos cu mediul înconjurător, a spus primarul.
Intră acum și în grupul de