Intră acum și în grupul de
Nu mai puţin de trei incendii au avut loc în acest week-end din cauza deficienţelor privind curentul electric. Sâmbătă, la ora 12:29 a fost anunţat prin apelul de urgenţă 112, un incendiu în comuna Horodnicu de Sus. Acolo, Detaşamentul de pompieri Rădăuţi a intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi stingerea unui incendiu izbucnit la o casă. La sosirea echipajelor ardeau balconul mansardei pe o suprafaţă de 10 mp şi peretele exterior pe o suprafaţă de 8 mp, existând posibilitatea de propagare la întreaga casă de locuit.
Focul a fost stins la ora 12.55, cauza fiind o defecţiune la tabloul electric de distribuţie.
Pompierii au salvat casa de locuit şi anexele gospodăreşti.
Al doilea incendiu a avut loc, duminică, în zori, în comuna Vicovu de Sus, tot la o casă. Anunţul telefonic a fost făcut la ora 06.04, astfel că Garda de intervenţie Vicovu de Sus s-a deplasat cu două autospeciale. La faţa locului echipajele au găsit arzând acoperişul casei pe o suprafaţă de 8 mp şi peretele exterior pe o suprafaţă de 6 mp, cu pericol de extindere la întreaga locuinţă.
Incendiul a fost lichidat la ora 07.00. Din primele cercetări a rezultat că acesta a avut drept cauză efectul termic al curentului electric generat de un cablu defect.
Militarii au salvat casa de locuit şi anexele gospodăreşti.
Aceeaşi Gardă de intervenţie, a plecat după o oră de la revenirea în subunitate, la un alt incendiu, de această dată în comuna Vicovu de Jos. Incendiul a fost semnalat la ora 08.19, fiind vorba tot despre o casă.
La sosirea echipajelor ardea adăpostul de animale şi depozitul de furaje pe o suprafaţă de 80 mp existând pericolul de extindere la întreaga gospodărie.
Flăcările au fost stinse la ora 09.43.
Rezultatul primelor cercetări indică faptul că incendiul a avut drept cauză efectul termic al curentului electric generat de un cablu defect.
Intră acum și în grupul de