Poliția Suceava atenționează că Acțiunea „Blocada” continuă: Sute de amenzi, dar și dosare penale pentru șoferi care au consumat alcool


Intră acum și în grupul de

În cadrul eforturilor constante pentru prevenirea accidentelor rutiere cauzate de consumul de alcool și droguri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Suceava acționează și în această minivacanță de Sfânta Maria în cadrul operațiunii „Blocada”. Această acțiune se axează atât pe identificarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, cât și pe informarea și conștientizarea participanților la trafic cu privire la pericolele acestui comportament.

Astfel, în prima zi a minivacanței, în data de 12 august 2023, polițiștii au suspendat peste 50 de permise de conducere în urma abaterilor de la regimul rutier. Operațiunile au fost concentrate în zonele cluburilor, discotecilor și a locațiilor de desfășurare a festivalurilor muzicale și a evenimentelor sociale.

Poliția Suceava arată că au fost identificați șoferi care, ignorând pericolul, au ales să conducă sub influența alcoolului. Pentru aceștia, au fost întocmite dosare penale sub acuzația de „conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise”.

Unul dintre incidente a avut loc duminică dimineața ,  13 august 2023, în jurul orei 03:50, când polițiștii din Preutești au oprit un autoturism în apropierea unei discoteci din comuna respectivă. Conducătoarea autoturismului, o tânără de 24 de ani din comuna Tudora, județul Botoșani, a fost testată cu aparatul etilometru și a prezentat o concentrație de 1,01 MG/L alcool pur în aerul expirat. Ea a fost condusă la spital pentru recoltarea probelor biologice de sânge.

În alt caz, în dimineața zilei de 12 august 2023, la intersecția străzilor Ion Creangă cu Armenească din municipiul Suceava, polițiștii au oprit un bărbat în vârstă de 60 de ani pentru verificarea actelor și a alcoolemiei. Testul cu aparatul etilometru a arătat o valoare de 0,60 mg/L alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care conducătorul auto a fost dus la spital pentru recoltarea de probe biologice.

Un alt caz a avut loc pe DJ 176 în comuna Vama, unde un bărbat de 40 de ani a fost oprit de către polițiști. Testul cu aparatul etilotest a arătat o concentrație alcoolică de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice de sânge.

Polițiștii transmit un apel către toți participanții la trafic să evite să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise. Consumul de alcool și droguri reprezintă o amenințare serioasă asupra siguranței rutiere, afectând capacitățile de reacție și percepție ale șoferilor. În conformitate cu legea, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise poate atrage sancțiuni drastice, inclusiv pedepse cu închisoarea.

Comportamentul responsabil al fiecărui participant la trafic este crucial pentru evitarea tragediilor pe drumurile publice, arată Poliția Județeană Suceava.


Intră acum și în grupul de