Lungu respinge părerile unor suceveni că se fac lucrări în bătaie de joc la axul principal: Toți se pricep acum la asfaltare și-și dă fiecare cu părerea. Eu cred că se fac lucrări de calitate


Intră acum și în grupul de

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat, miercuri, că este încredințat că la axul principal se fac lucrări de calitate și a respins diverse păreri ale unor suceveni care reclamă că lucrările se fac în bătaie de joc.

„Mă contactează lumea în ceea ce privește lucrările de asfaltare, mă întâlnesc cu cetățenii. Nu mai comentez. Toți se pricep acum la asfaltare. Nici eu nu sunt specialist în asfaltare, ne dăm cu părerea. Până la urmă eu merg pe mâna specialiștilor și vreau să cred că firma SUCT care este o firmă serioasă, plus diriginții de șantier sunt cei care trebuie să ne asigure că acolo se fac lucrări de calitate. Vă spun că fiecare vine și-și dă cu părerea că e prea subțire asfaltul, că în nu știu care colț nu s-a pus nu știu cum, că la capacul de canalizare mi-au arătat niște lucrări pregătitoare că au luat două pavele din trotuar acolo unde a fost decopertat și au însăilat unde vine pus un capac și că e bătaie de joc. Eu cred că se fac lucrări de calitate și cum rămâne în urmă treaba este bună”, a spus Ion Lungu.

El a mai declarat că s-au început lucrări și pe strada 22 Decembrie din cartierul Burdujeni, stradă care a fost asfaltată cu ani de zile în urmă, dar care a fost afectată de racordurile și branșamentele care s-au făcut la rețeaua de apă.

„Vă spun că lucrările se vor desfășura pe timp de noapte, în același regim. Sigur, nu este simplu, avem discuții, vin costuri suplimentare la firmele care lucrează, sunt obligate să plătească sporul de noapte de 25 la sută, lucru care nu este prevăzut în deviz. În același timp ei lucrează noaptea la solicitarea Primăriei. Suntem într-o fază în care încercăm să găsim o soluție de legalitate. Lucrurile nu sunt simple din punct de vedere financiar, odată legat de plata sporului de noapte, iar oamenii care de o lună de zile lucrează aproape noapte de noapte. Se face un efort și eu vreau să mulțumesc firmelor de construcții”, a spus primarul.

Ion Lungu a recunoscut că această desfășurare de forțe de pe axul principal afectează celelalte lucrări din oraș pentru că firmele nu au mai mulți angajați.

„Suntem afectați în restul orașului pentru că numărul de muncitori e același. Aceste firme care fac lucrări de reparații au și lucrări pe investiții la Primărie. Dacă discutăm de lucrări de reparații este clar că au fost sacrificate celelalte puncte de lucru. Eu sper ca într-o lună de zile să ne apropiem de finalizarea axului principal și să mai avem o lună la dispoziție, în măsură în care vremea bună se menține, să ne întoarcem la punctele de lucru gen Leca Morariu și altele care au fost începute și vor fi continuate și finalizate în acest an”, a mai declarat Ion Lungu.


Intră acum și în grupul de