Au furat o patura pusa la uscat, ca sa se incalzeasca


Intră acum și în grupul de

Doi tineri au furat în miez de noapte o pătură aflată pe o sârmă, la uscat, pentru a se încălzi. Marţi, la ora 02.50, o patrulă de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, aflată în patrulare cu maşina, în zona centrală a municipiului au observat că pe strada Samoil Isopescul se deplasează doi tineri, care aveau sub braţ o pătură pe care era prinsă o clamă de rufe şi care la vederea poliţiei au încercat să schimbe direcţia de mers.

Poliţiştii i-au legitimat pe cei doi, constatând că se numesc O. Marius, în vârstă de 22 ani, din comuna Adâncata şi L. D., de 16 ani localnic. Aceştia au sustras pătura de pe sârmele de la geamul unui apartament situat pe strada Alexandru cel Bun. Ei le-au spus poliţiştilor că intenţionau să o folosească pentru a se încălzi.

La faţa locului a fost găsită C. Eugenia, de 68 ani ,din localitate, care şi-a recunoscut pătura ca fiind a ei, apreciind valoarea prejudiciului la suma de 150 lei.


Intră acum și în grupul de