Gheorghe Flutur: Avem o mie de pensiuni turistice, dar până la pensiune îți trebuie drum. De aia mă chinui să aduc trenurile turistice


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a răspuns unui sucevean care lucrează în Dublin și a participat, vineri, la întâlnirea organizată cu sucevenii din diaspora că știe că mai sunt multe de făcut în ceea ce privește infrastructura de transport din județ.

„Am scris pe poarta de intrare Hai în Bucovina și mulți îmi reproșează că fac două ore numai prin Gura Humorului. Sincer, capacitatea șoselelor noastre la un moment dat nu face față în perioadele de vârf și nu ții pasul cu centurile ocolitoare cu celelalte modernizări de drumuri ca să scoți turiștii”, a spus Flutur.

Potrivit lui, capacitatea este mult mai mare, iar ceea ce s-a investit bine în județul Suceava față de alte zone este că sunt o mie de pensiuni turistice.

„Noi avem o formă de turism pe care nu o găsești în multe județe: agroturismul, unde pensiunile se concurează între ele, cine face mâncare mai bună, cine are peisaj mai frumos, ș.a.m.d. Dar până la pensiune îți trebuie drum. De aia acum mă chinui să aduc trenurile turistice, trenul Cluj-Suceava, trenul Iași-Suceava. Vii cu mașina în Suceava, o parchezi aici și te urci în trenul turistic Suceava-Vatra Dornei. Astea sunt proiecte care urmează să le punem în mișcare ca să nu mai băgăm încă o mie de mașini până la Vatra Dornei că ați văzut ce nenorocire e”, a declarat președintele Gheorghe Flutur.

El a recunoscut că mai sunt de rezolvat și alte probleme cum este că pe drumul european turistul venit în Suceava merge pe același drum cu căruța.

„Avem probleme prin Ilișești unde căruța cu fân și turistul merg pe același drum și mai avem de făcut și drumuri de pământ de utilaje agricole. Nu e simplu.  Știm ce avem de făcut în continuare. Să scoatem traficul greu, să lăsăm turiștii să se simtă bine. Încercăm cu autostrăzile, le împingem. Unii ar vrea ieri să se întâmple, pe bună dreptate”, a spus Flutur.

Președintele CJ Suceava le-a spus sucevenilor din diaspora că și autoritățile sucevene se lovesc de birocrație.

„Credeți că eu când merg luni la București toată lumea spune Vai, să trăiți, hai să rezolvăm Suceava? Nu! Și mai trebuie să contezi în politica mare ca să țină cont de tine”, a spus Flutur.  


Intră acum și în grupul de