Intră acum și în grupul de
Un tânăr de 20 de ani din comuna Marginea este cercetat penal întrucât era băut la volan și a făcut drifturi într-un sens giratoriu din Rădăuți.
Astfel, sâmbătă dimineața la ora 04.00, pe raza municipiului Rădăuți, în baza planului de acțiune privind depistarea în traficul rutier a conducătorilor auto aflați sub influența băuturilor alcoolice, polițiștii de poliție rutieră au efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism VW ce a pătruns în sensul giratoriu aflat la intersecția str. 1 Mai – str. Putnei – str. Piața Unirii adoptând un comportament agresiv în conducerea vehiculului, sens în care a condus prin patinarea excesivă, în gol, a roților motoare, continuându-și deplasarea pe str. Piața Unirii, loc în care a fost blocat și oprit de echipajul rutier.
Conducătorul auto a fost identificat și legitimat ca fiind un tânăr de 20 de ani din comuna Marginea, ce a prezentat pentru control documentele personale și cele ale vehiculului în cauză.
Fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 0,83 mg/L alcool în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Rădăuți, unde, cu consimțământul său, i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În acest caz s-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „conducerea sub influența alcoolului”.
Intră acum și în grupul de