Intră acum și în grupul de
Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, a explicat în cadrul rubricii „Răspunsul Ierarhului” că taxa de vizitare a mănăstirii Voroneț este plătită doar de turiști, în timp ce credincioșii care vin la slujbe nu plătesc o asemenea taxă.
O credincioasă i-a scris arhiepiscopului că a fost total surprinsă și s-a întristat când a văzut că la poarta mănăstirii Voroneț se cerea taxă de intrare.
„Mănăstirea Voroneț este foarte vizitată, dar nu doar de turiști din afară, de alte religii sau neortodocsi, cât și de creștini practicanți de zi cu zi, care își doresc să intre să se închine, să se roage în tihnă câteva minute și să își continue drumul. Am rămas total surprinsă și în același timp m-am întristat când am văzut că la poarta mănăstirii se cerea taxă de intrare de către două copile. Considerați că este în regulă pentru a ne închina în biserică să plătim taxă? Nu este o sumă uriașă, dar pentru un credincios care poate nu își permite, acea taxă o folosea pentru a lăsa un pomelnic. Faptul că plătim taxă pentru a intra într-o mănăstire și a ne închina îmi pune semne de întrebare și mă neliniștește”, a transmis credincioasa.
IPS Calinic a răspuns că potrivit maicii starețe, doar turiștii plătesc taxa de intrare, nu și credincioșii.
„Sfinția sa chiar face lunar o statistică a celor care intră cu și fără bilete. De exemplu, luna trecută, au fost aproximativ 24.000 de mii de vizitatori, dintre care doar 15.000 au plătit taxa de intrare (5 sau 10 lei); ceilalți, venind la slujbe, nu au plătit. Ne pare rău că v-ați numărat printre cei care au plătit. Din păcate, sunt foarte multe cheltuieli (curent electric, apă, curățenie, reparații etc.), care nu sunt acoperite din alte fonduri decât cele strânse prin plata taxei de vizitare, motiv pentru care nu se poate renunța momentan la aceasta”, a precizat ierarhul.
Intră acum și în grupul de