Flutur, la întâlnirea cu furnizorul de energie electrică a solicitat modernizarea instalațiilor, intervenții mai rapide la avarii și o mai bună relație cu clienții


Intră acum și în grupul de

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a avut, marți, o întâlnire de lucru cu furnizorul de energie electrică Delgaz Grid la care a participat directorul general adjunct Mihaela Cazacu, dar și primari și reprezentanți ai unor instituții publice din județ.

Flutur a spus că în județul Suceava Delgaz Grid are circa 310.000 de clienți, dar și că în județ sunt și 2500 de prosumatori care produc circa 29 de MW cu panouri fotovoltaice.

„Am discutat, și e o noutate, nevoia de stații de încărcare pentru mașinile electrice, atât în zona metropolitană pentru autobuzele electrice, dar în general în județ și cum ajungem să avem aceste stații să fie capabile rețelele electrice să rezolve această problemă”, a spus Flutur.

El a arătat că a discutat cu reprezentanții Delgaz Grid despre investiții în sistemul de distribuție a energiei electrice.

„Anul trecut valoarea investițiilor a fost de 41 de milioane de lei, iar anul acesta de 61 de milioane de lei, din care 36 de milioane de lei pentru modernizarea și extinderea unor rețele de energie electrică urmând ca anul viitor Delgaz Grid să facă investiții de 122 de milioane de lei”, a spus președintele Flutur.

El a arătat că în județul Suceava sunt peste 2000 de posturi de transformare, iar unele sunt vechi și că anul acesta 32 de posturi de transformare se modernizează, dar că e nevoie de mult mai mult.

„Am discutat despre timpii de intervenție la Suceava de la semnalarea unei pene de curent. Media pe țară este de 120 de minute, iar în județul Suceava, compania susține că e de 70 de minute”, a mai spus Flutur care a menționat că reprezentanții Delgaz Grid i-au dat asigurări că au investiții în sisteme de depistare și intervenție la avarie astfel încât consumatorii să nu aștepte foarte mult remedierea.

Totodată, s-a discutat și despre extinderea rețelelor de energie electrică în zonele unde se extinde iluminatul public, dar s-a discutat și despre faptul că unele primării reclamă că sunt prea mulți stâlpi ai rețelei de energie electrică sau și despre modul în care se pot îngropa cablurile electrice pentru că afectează și din punct de vedere estetic.

Președintele CJ Suceava a abordat și relația consumatorului cu Delgaz Grid mai ales că se întârzie răspunsurile la avizare.

„Trebuie să știe aceste instituții că unii oameni sunt nemulțumiți”, a spus Flutur care a declarat că s-a stabilit un mod de comunicare pe această temă.

Flutur a anunțat că va fi organizată foarte repede și o întâlnire și cu cei care se ocupă de distribuția gazului metan.

„Vom avea apoi o întâlnire cu toți primarii din județ la care vom invita pe cei de la Delgaz Grid atât pe distribuția de energie electrică, dar și pe cea de gaz natural să discutăm cu cărțile pe față ce merge și ce nu merge. Județul Suceava vrea să extindă rețelele de energie electrică. Sunt zone unde s-a construit mult. Case, cabane. Sunt zone de munte unde nu a ajuns curentul electric. Avem aproape 50 de localități unde pregătim extinderea rețelei de gaze naturale”, a mai declarat Gheorghe Flutur.

Mai mult, el a spus că s-a convenit să fie invitat la Suceava pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pentru discuții cu primarii pe probleme legate de sursele de energie, de problemele specifice județului, de toate blocajele care sunt în absorbția banilor europeni pentru a fi găsite soluții.


Intră acum și în grupul de