Intră acum și în grupul de
Prefectura Suceava a anunțat, joi, că a avut loc o întâlnire între reprezentanți ai instituției cu cei ai Autorității Electorale Permanente Suceava și a Direcției Județene de Statistică Suceava având ca tematică necesitatea identificării unor spații pentru buna desfășurare a alegerilor din anul 2024.
Astfel, se are în vedere închirierea unui spațiu pentru biroul electoral județean, personalul de specialitate atestat de Institutul Național de Statistică care participă la centralizarea, prelucrarea datelor și constatarea rezultatelor alegerilor, comisia tehnică județeană, cu atribuţii în coordonarea şi urmărirea îndeplinirii sarcinilor ce revin autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice locale organizate la nivelul judeţului, prevăzute în legislaţia în vigoare, în domeniul alegerilor, grupul tehnic de lucru de pe lângă comisia tehnică județeană, depozitare buletine de vor, materiale electorale, etc..
„Având în vedere amploarea și importanța proceselor electorale din anul 2024, Instituția Prefectului – județul Suceava a inițiat procedura de identificare a spațiilor pretabile a fi închiriate pentru desfășurarea în bune condiții a alegerilor din anul 2024, procedură care a ajuns la etapa de negociere a ofertei financiare prezentate de către operatorul economic care respectă toate cerințele caietului de sarcini”, se arată în comunicat.
Prefectura precizează că etapa următoare va fi de emitere a unui ordin al prefectului prin care se va constitui comisia de negociere a ofertei financiare, comisie care va fi compusă din reprezentanți ai instituțiilor implicate în procesul electoral.
Intră acum și în grupul de