Intră acum și în grupul de
Un botoșănean a fost amendat cu 5000 de lei pentru abandonarea unui câine la Dumbrăveni, iar un bărbat a fost amendat cu 3000 de lei pentru abandonarea a două pisicuțe într-un sac în Câmpulung Moldovenesc.
Polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava au aplicat, marți, două sancțiuni contravenționale cu amendă, în valoare totală de 8.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor legii privind protecția animalelor, respectiv pentru abandonarea unui animal a cărei existență depinde de îngrijirea omului.
Astfel, în urma verificărilor efectuate de către polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor în cadrul unor sesizări înregistrate la nivelul structurii, aceștia au identificat un bărbat din județul Botoșani, care la data de 23.07.2023 a abandonat un exemplar canin pe raza localității Dumbrăveni.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5000 lei.
De asemenea, cu ocazia verificărilor efectuate și vizualizării unor materiale video, polițiștii s-au autosesizat și au constatat faptul că, la data de 22.08.2023, ora 10:57 un bărbat a abandonat un sac de culoare neagră, ce conținea doi pui de pisică pe raza municipiului Câmpulung Moldovenesc.
Persoana în cauză a fost identificată și sancționată contravențional cu amendă în valoare de 3000 lei.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor atrag atenția cetățenilor că abandonul oricărui animal, a cărei existență depinde de îngrijirea omului, constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 3000 lei la 12.000 lei.
De asemenea, cetățenii sunt informați că potrivit legislației privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, este obligatorie sterilizarea câinilor cu sau fără stăpân aparținând rasei comune și a metișilor acestora, iar neîndeplinirea acestei obligații se sancționeză contravențional cu amendă de la 5000 lei la 10.000 lei.
Intră acum și în grupul de