Targul de turism de la Berlin se anunta a fi un succes pentru judetul Suceava


Intră acum și în grupul de

Aproximativ 10.000 de persoane „au vizitat” Bucovina la Târgul de Turism de la Berlin, care s-a desfăşurat săptămâna trecută şi la care judeţul Suceava a fost prezent cu un stand propriu de 45 de metri pătraţi şi în care patru meşteşugari au făcut în permanenţă demonstraţii de olărit, încondeiere a ouălor, pictură pe ouă şi pictură de icoane.

Consilierul preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, profesorul Niculai Barbă, a declarat la închiderea Târgului că participarea Sucevei se poate considera că a fost un succes mai ales că la seara Bucovinei au fost prezenţi peste 600 de participanţi.

„Standul Bucovina a fost foarte apreciat şi pentru că a prezentat o serie de meştesuguri tradiţionale ale meşterilor populari din judeţul Suceava, dar poate şi pentru că vizitatorii au avut parte şi de expoziţii gastronomice”, a spus Barbă, care a adaugat faptul că interesul pentru Târgul de turism de la Berlin a fost dublu faţă de cel de la Viena.

Niculai Barbă a mai fost impresionat şi de faptul că posturile de televiziune nemţeşti au ţinut să filmeze multe emisiuni având ca fundal standul Bucovinei. „Expozanţii de la standul Bucovinei au devenit vedete în Germania pentru că majoritatea televiziunilor de aici au filmat la standul nostru”, a mai spus Niculai Barbă.

La Târgul de la Berlin, judeţul Suceava a prezentat conceptul Bucovina-O stare de spirit, proiectele Pelerin în Bucovina şi Paştele în Bucovina, dar şi mănăstirile din patrimoniul mondial UNESCO aflate pe teritoriul judeţului Suceava. Standul sucevenilor a beneficiat şi de prezenţa ministrului turismului Elena Udrea şi de cea a preşedintelui Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur.

Reamintim că la vizitarea standului Bucovinei, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a primit o traistă, un obiect de ceramică, un ştergar şi un ou de struţ încondeiat.

Elena Udrea a participat împreună cu Gheorghe Flutur şi la o întâlnire cu reprezentanţii tur-operatorului german TUI, care vinde pachete turistice pe Litoralul românesc.

Potenţialii turişti germani au avut la dispoziţie şi pliante, broşuri, hărţi şi CD-uri in limba germană care prezentau Bucovina.


Intră acum și în grupul de