FOTO//O șoferiță a spulberat patru pietoni pe Calea Unirii din Suceava și s-a oprit cu mașina într-un stâlp


Intră acum și în grupul de

Cinci persoane, o femeie de 41 de ani, o tânără de 19 ani, o adolescentă de 15 ani și o fată de 9 ani, dar și o șoferiță de 58 de ani au fost rănite joi la prânz pe Calea Unirii din Suceava într-un accident rutier.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Suceava, mr. dr. Alin Găleată, un autoturism a ieșit în afara părții carosabile de pe Calea Unirii din municipiul Suceava.

Mașina a acroșat patru pietoni și s-a oprit într-un stâlp din beton.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

„Cei patru pietoni (toți de sex feminin), doi adulți (19 si 41 de ani) și doi minori (9 și 15 ani), inclusiv conducătoarea auto (58 de ani), au necesitat îngrijiri medicale”, a spus Alin Găleată.

Toate persoanele implicate în evenimentul rutier sunt conștiente sș cooperante și au fost transportate la UPU Suceava, pentru investigații suplimentare, a precizat sursa citată.


Intră acum și în grupul de