Intră acum și în grupul de
Poliția Suceava a declanșat o anchetă penală în cazul accidentului produs, joi, în jurul orei 12:00, pe Calea Unirii din Suceava.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, comisar șef Ionuț Epureanu, o femeie în vârstă de 58 de ani a pierdut controlul asupra autoturismului pe strada Calea Unirii lovind o femeie de 41 de ani și trei tinere cu vârstele de 9, 15 și 19 ani.
Potrivit sursei citate femeia de 58 de ani se afla la volanul autoturismului în momentul în care a pierdut controlul direcției de deplasare. Autovehiculul a pătruns pe trotuar și a acroșat ușor o femeie de 41 de ani, care se afla însoțită de cele trei fete și a lovit ulterior un stalp de electricitate.
Persoanele lovite de mașină au suferit leziuni ușoare în urma impactului și au fost afectate de atacuri de panică.
Șoferița de 58 de ani a suferit leziuni ușoare în urma coliziunii.
Toate persoanele implicate în accident au fost transportate la o UPU Suceava pentru evaluare.
Poliția a efectuat testul etilotest asupra șoferiței și rezultatul a fost negativ. De asemenea, i s-au prelevat probe biologice de sânge pentru stabilirea nivelului de alcoolemie.
Purtătorul de cuvânt al SJU Suceava, dr. Dan Teodorovici, a precizat că la UPU Suceava, în urma accidentului, au ajuns cinci persoane cu diverse contuzii și care sunt în evaluare.
Intră acum și în grupul de