Viceprimarul Lucian Harșovschi a anunțat modernizări în cartierul Burdujeni în zona Orizont


Intră acum și în grupul de

Viceprimarul Sucevei Lucian Harșovschi a anunțat că se continuă lucrările de modernizare și în cartierul Burdujeni.

El a spus că a fost mărită stația TPL Orizont pentru mai mult spațiu și confort, dar și pentru siguranța celor care așteaptă transportul public.

De asemenea, s-au montat bănci, coșuri de gunoi și se refa jardinierele din zonă pentru un plus de frumusețe.

Pentru cei din Cuza Vodă II, ieșirea de pe strada Tineretului în Calea Unirii se va face de acum pe două benzi pentru a face față traficului aglomerat, a precizat viceprimarul.

Pe perioada lucrărilor viceprimarul a constatat că mai multe lucruri nu erau în ordine de la respectarea proiectului și până la una din băncile stației și a cerut imediat remedierea lor, dar în același timp a discutat cu localnicii care i-au spus că sunt destul de mulțumiți de transportul public local.


Intră acum și în grupul de