Intră acum și în grupul de
Conducerea administraţiei publice locale sucevene încearcă din nou piaţa împrumuturilor din ţara noastră în vederea angajării unui nou credit.
Conform declaraţiilor oferite de primarul oraşului, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă organizată miercuri la sediul municipalităţii, este vorba de suma de 20 de milioane de lei de la Fondul de Garantare al Creditelor.
“Aceşti bani sunt foarte necesari pentru că municipalitatea are în derulare cele cinci proiecte prin Programul Operaţional Regional şi cofinanţatori în proiectul de reabilitare a Cetăţii de Scaun, iar în următorii trei ani Suceava va trebui să achite suma totală de aproape 30 de milioane de lei” a declarat Ion Lungu.
Municipiul Suceava mai are angajat un credit de la Dexia Kommunal Credit care expiră în cea de-a doua jumătate a lunii viitoare.
În funcţie de răspunsul pe care edilul şef îl va primi de la Bucureşti, în prima şedinţă a deliberativului local va fi supusă dezbaterii şi posibilitatea angajării noului împrumut.
Intră acum și în grupul de